November wonders. Cişmigiu şi ciocolată (2)

foto: Andrei Mihai

Cum vă simţiţi zilele astea? Doi prieteni la care ţin mult îmi spun că sînt deprimaţi şi nu e deprimare „de fiţe”. Se pare că într-adevăr nu au energie, simt că nu mai rezistă, nu-şi mai găsesc motive de bucurie. Cît despre mine, nu-mi amintesc să mai fi fost aşa melancolizată înainte de sărbători. Nu ştiu, poate şi în anii trecuţi acumulasem oboseală, dar poate în ritmul muncii de la un ziar cotidian nu aveam timp nici să simt. Cert e că săptămîna aceasta simt o moleşeală în tot corpul de fiecare dată cînd ajung acasă. Parcă tot ce aştept e să dorm. Dar, culmea, nici chef de dormit nu prea am, din păcate nu e genul ăla de moleşeală plăcută, care îţi îmbracă în puf fiecare particulă din corp şi fiecare părticică din minte, pregătindu-te pentru visare sub bradul de Crăciun. Mă simt mai degrabă ca ursul care îşi tîrîie fără chef picioarele spre bîrlog, pentru hibernare, pregătindu-se pentru un somn fără vise.

Şi totuşi, nu-s deprimată. Mă gîndesc cu drag la ai mei, mai vorbesc cu Robert la telefon seara, înainte să adorm, ca să aud o voce caldă şi familiară. Astă-seară am vorbit mai devreme şi am tras o rafală de căscat amîndoi la telefon. Sper că e mai degrabă un fel de hibernare temporară, sper să îmi readun energia pentru weekend, de pe unde se ascunde acum, să mai fac ceva frumos cu prietenii pe aici înainte de a pleca acasă.

După cîte se pare, că oi fi eu sucită sau că pur şi simplu se fac nu ştiu ce teste dubioase şi s-a pulverizat o substanţă dezenergizantă în atmosferă, intrarea aceasta în sezon e destul de descumpănitoare pentru unii dintre noi. Tot atît de descumpănitoare pe cît de frumoasă a fost toamna asta.

Aşa că am să revin la noiembrie, una dintre lunile cu cel mai cald miez dintre cele de anul acesta. Mi-au rămas de povestit o zi în Cişmigiu, un tîrg de ciocolată şi unul de carte, reluarea Efectului de seară. Se pare că Pluto a intrat în zodia mea, Capricorn, în aceeaşi zi în care eu şi Robert, cunoscut oficial sub pseudonimul său de Ovia Herbert, am reînceput serile noastre cu invitaţi în Green Hours. Se pare că Pluto e planeta transformărilor, care cică îţi zguduie şi dărîmă tot ce are temeliile şubrede şi ajută la reconstruire. Poate că Pluto e vinovat şi pentru starea asta care nu-mi prea explic de unde vine: m-a băgat la cocon pentru modificare.

(Dacă daţi click pe imagini, le puteţi vedea mai mari).

foto: Andrei Mihai

Ziua din Cişmigiu. Păi a fost aşa. Andrei are aparat foto profesionist şi ochi bun. Nu o dată, în toate lunile astea de cînd împărţim chiria într-un apartament, dar şi filme şi discuţii intense, se întorcea din oraş cu fotografii bune de pe la evenimente pe care le prinsese pe drumuri. Iar data aceasta, cu Cişmigiul, a fost totul perfect. Ziua superbă de toamnă (eu am umblat în cămăşă, el în tricou) care ţi se prelinge încet printre degete ca mierea caldă. Parcul numai bun de descoperit în cotloane în care, spre ruşinea mea, încă nu-mi aruncasem ochiul în aceşti primi trei ani de Bucureşti. Ne-am învîrtit pe alei, printre bătrînii care joacă şah (acolo un bărbat care părea cam alcoolizat ne-a înjurat văzîndu-ne cu aparatul foto după noi), pe la copacul contorsionat din spatele parcului, pe la podul din butuci falşi, pe la cetate, printre arcade, pe lîngă Izvorul lui Eminescu. Pe lacul de lîngă izvor erau o mulţime de răţuşte ce păreau că stau şi meditează, pe lîngă bănci frunze în culori care mai de care cu care ne-am şi jucat în fotografii. Am umblat aşa vreo 2-3 ore şi nu ne-am plictisit.

foto: Andrei Mihai

foto: eu

Eu i-am servit drept subiect lui Andrei, adevărul e că vroiam să am cîteva fotografii frumoase, făcute de cineva în care am încredere şi în faţa căruia mă pot relaxa astfel încît să iasă ceva plăcut de privit. Ce a ieşit puteţi vedea şi aprecia singuri.

foto: Andrei Mihai

foto: Andrei Mihai

foto: Andrei Mihai

După cum ziceam, povestea lui noiembrie nu are ordine cronologică, ci aleatorie, ca ordinea întîmplărilor din vise. După ziua lui Andrei, sărbătorită în weekendul dinainte de 17, am mers la Tîrgul de cafea şi ciocolată de la World Trade Center. Deşi micuţă, grămada de dulciuri s-a dovedit cu adevărat apetisantă. Numai de aromele care ţi se plimbau pe la nări şi tot te săturai. Iar dacă îţi permitea buzunarul, puteai pleca acasă cu marţipan sau ciocolată belgiană la 220 RON kilogramul. Dacă buzunarul nu-ţi atîrna atît de greu, dar nici bătut de vînt nu era, te puteai mulţumi cu două-trei delicatese şi cu cafea. Ceea ce am făcut şi eu. M-am întors acasă cu cafea cu aromă de ciocolată şi rom şi cu bomboane, evident, de ciocolată, umplute cu ceva gen caffe latte (jumătate lapte, jumătatea cafea).

foto: eu

Cele mai haioase lucruri pe care le-am văzut pe acolo au fost animăluţele de marţipan, CD-urile şi mouse-rile de cioco.

foto: eu

Iar acum vă las să vă desfătaţi ochiul. Oricum, vine Crăciunul şi ne vom mîngîia cu toţii papilele gustative cu bunătăţi. Parcă m-am mai înveselit un pic.

foto: eu