Acum ne uităm pe fereastră

Scriu. Dorm pe sărite, dar scriu. Şi ţin aproape pe lîngă cei în care simt acel ceva. Oricum, nu e vreme de explicaţii. Bucuria dinăuntru nu are nevoie de aşa ceva, doar minţile slabe. Iar minţile, într-o anumită secvenţă a lor, sînt întotdeauna slabe.
Ce am scris acum şi ce ascult acum mă face să mă gîndesc că ar trebui să continui şi văzut de aproape. Stă acolo cuminte şi e cazul să-i răsplătesc răbdarea. A cui? A poveştii care aşteaptă să fie spusă.

acum taci

într-o fereastră care dă spre răsărit
dimineaţa
se adună doar lumină şi nimic altceva
ochii simt asta chiar dacă nu i-ai deschis
la fel cum
sub toate cele 1000 de braţe care ţi se agită
pe dinăuntru
zace un ghem de bucurie

dar ceea ce spui
nu
ceea ce faci îţi toceşte oasele între o groapă şi alta
cum umbli fără suflare
cum pretinzi că tu curgi împreună cu restul
cu care resturi
te hibridizezi pentru încă o rotire completă
în jurul unui mănunchi de becuri
chioare

acum comunici de minune
acum înţelegi
acum desprinzi de pe celălalt foiţă cu foiţă
să le înghiţi
dar numai le mesteci şi le arunci cînd nu se uită la tine
ai observat de mult că vorbim despre lucruri familiare
ar trebui să stai o vreme prin preajmă
acum zici tu ştii să dai
acum zici degeaba
acum nu mai zici nimic

din conservă nu se aude nici un sunet
nici o bătaie de inimă pînă la capăt
doar sufocare
tratabilă cu împachetări în vid

afară
lumina rotunjeşte totul
la fel ca pe dinăuntru