De bucurie. Polemica mai poate să aștepte

Am de scris și un text polemic la care mă gîndesc de vreo două zile, dar am avut un weekend prea activ ca să-i mai pot da drumul. Despre un alt text, care a făcut deja carieră pe bloguri. Dar care mi se pare stupid prin iresponsabilitatea lui în condițiile socio-culturale actuale din România. Promit curând și acea postare.

Deocamdată însă mă bucur de mine și de ceilalți, așa că postez o poezie.

pentru ziduri și foc

e liberă inima mea
sîngele mai ușor decît aburul care-ți ține
încă închiși ochii de dimineață
la primele urme de lumină nesigură peste
blocurile înghețate care păstrează
ca niște cufere pe fundul unui ocean
ultimele rămășițe de umanitate
sinceră și uimită

pînă la prînz
mișcările de dinozaur ale orașului
ne-au şi spălat obrajii
cuvintele umplu doar spații lipsite de importanță
cum ar fi
golul de sub unghii

în mijlocul agitației
doar
cîteva puncte albe rămîn pe loc
se rostogolesc ca niște minusculi bulgări de zăpadă
care nu țintesc nimic
nici o căciulă cu moț sau vreun fular smucit în joacă
nici o băbuță mașină sau stîlp

din rotire în rotire
ocolind lucrurile colțuroase sau prea dure
stîlpii și tălpile de pe trotuare
te vei prinde din urmă și-ți vei rîde-n ureche

cineva
vrea să coboare în stradă
unde atîția oameni așteaptă să audă
“me gustas tu”
fie și fără chitară
unde atîtea ziduri inutile ar face
un superb foc de tabără
chiar în cea mai cunoscută dintre piețe