Out of the dark

S-ar putea să postez ce scriu acum şi unii dintre voi să nu vedeţi diacriticele. De vreo săptămână încoace tot folosesc chestia asta ca scuză ca să nu scriu. Dar astăzi m-am supărat. Pe scuzele mele. Şi mă “năpustesc” la tastatură cu tot riscul de a vă da un text împodobit cu hieroglife. Nu mă pricep, aşa că nu pot nici eu explica de ce textele scrise pe Mac-ul meu de la serviciu, o dată postate pe internet, arată de multe ori ca nişte hibride între română şi egipteana antică. Dar am văzut şi eu de sărbători, la fratele meu, că aşa arată. Cu scuzele de rigoare pentru cei ce vor experimenta acelaşi tip de lectură suprarealistă (vă rog să-mi lăsaţi un semn dacă treceţi pe aici şi observaţi asta), promit că am să le schimb imediat ce-mi va funcţiona internetul acasă.

N-am să zic nimic astăzi despre noul apartament, unde m-am mutat în weekendul ăsta. Nici despre lectura de săptămâna trecută de la Colegiul Naţional “Octav Onicescu”, unde am stat vreo două ore cu Ovia Herbert şi Cătălina Cadinoiu, după care am revenit la redacţie superenergizată de întâlnirea cu liceeni de acolo. N-am să spun nici despre altele despre care m-am gândit să scriu în ultimele zece zile, pe unele le-am şi uitat, dar sper să-mi amintesc. Le voi lua pe rând. Acum însă trebuie să vă spun despre un om pe care-l cunoşteam de mult, dar l-am uitat. Vinerea trecută m-am reîntîlnit cu el şi cu povestea lui. Trebuie să vă avertizez că este vorba aici despre încă un prieten mort. Aşa ca Jack Kerouac şi ca Ian Curtis.

Săptămâna trecută, la Efectul de seară, i-am avut invitaţi pe Andra Rotaru, colegă de-a mea într-ale scrisului, şi pe interpreţii de tango argentinian Alexandru Nucă şi Horia Preda. Am să vă spun despre ei, sunt oameni pe care trebuie să te bucuri că i-ai cunoscut. Oricum, coincidenţa serii (dacă există coincidenţe) a fost că eram patru capricorni acolo: eu, Andra şi cei doi interpreţi. Pentru că în textele Andrei, inspirate de Frida Kahlo, moarte nu se acunde, ci îşi impune cumva prezenţa, la un moment dat Alexandru a spus ceva care nu-ţi poate intra pe o ureche ca să-ţi iasă pe cealaltă. Cum că artiştii sunt oameni cu un picior aici şi unul dincolo. Poate suna preţios, dar uneori poate ar fi bine să nu ne mai ferim de orice profunzime pentru a ne satisface cinismul, nimic altceva, în fond, decât un zid de apărare. Chiar cred că Alexandru avea dreptate. Pentru că ce altceva face un om care crează, indiferent de suportul artei sale, dacă nu să lege “aici” de “dincolo”, spusul de nespus, evidentul de subtil, palpabilul de nepalpabil. Cât despre a fi mereu undeva între viaţă şi moarte, poate nici măcar nu-i aşa tragic pe cât arată la prima vedere. Oare nu cumva oricare dintre noi le poate valorifica mai bine pe fiecare dintre cele două dacă nu uită şi de cealaltă?

Oameni mereu în viaţă şi în moarte ... Am postat mai de mult un pasaj din Jack Kerouac, despre o intensă trăire mistică a lui, când simţea că va muri. Și nu s-a întâmplat. Sau cel despre silueta în giulgiu care-l urmărea şi despre care a înţeles că ar fi moartea.
Chichere, dragul meu prieten de la Reşiţa pe care nu mi-l pot închipui decât viu. Indiferent dacă mai trăieşte aici sau nu. Și poezia lui cu moartea care-l, urmărindu-l, a rămas în urmă, iar el nu mai vrea să privească înapoi, spre ea. O găsiţi aici. Este una dintre cele mai curate poezii pe care le-am citit vreodată.

Iar acum Falco. El este omul redescoperit vineri. Da, da, singurul neamţ (austriac de felul lui) care a ajuns şi a rămas pe locul 1 în topurile americane cu o melodie în limba germană. Cu vreo 40 de milioane de exemplare din albumele sale vîndute în întreaga lume. Ce înseamnă toate astea? Absolut nimic. O să vă convingeţi singuri dacă am sau nu dreptate.
Povestea cântecului “Out of the dark” o ştiam de prin facultate deja. Însă nu mi-a atras niciodată suficient de mult atenţia până acum. Înregistrasem mental doar refrenul, care pare să vorbească despre moarte, şi trecusem mai departe. De data aceasta însă am reuşit să ascult bine între cîntecul. Și ... am rămas pe gînduri. Puteţi vedea mai jos şi voi de ce (versurile le dau în engleză, să poată fi înţelese mai uşor).



Out of the Dark

I can never get enough of you
You are in each breath
Everything revolves around you
Why me of all people?

Count the hours, the seconds
But time seems to stand still
I've slaved away, tried to find my way out
Leave me be!

What else do you want, you want my days numbered
Why must you torment me with my longing,
Your hell burns in me
You are my life-elixir
I am torn
When will you come to kiss my wounds.

Out of the dark... do you hear the voice that says to you
Into the light... I give up and close my eyes
Out of the dark... do you hear the voice that says to you
I give up and you waste your tears to the night

I am ready, because it is time
For our bond over eternity
You are already there, quite near, I can feel you
I'll let you entice me, abduct me
In your power tonight for the last time

Give me your hand, my life, name your price
I give you yesterday, today and tomorrow
Then the set closes
No way back, the white light approaches
Piece for piece, I want to give in,
Must I die, in order to live?

Out of the dark...

Cîntecul a fost compus pentru albumul cu care Falco plănuia să-şi facă revenirea muzicală. La prima vedere pare unul de dragoste. Însă omul a murit înainte de a reuşi să-şi lanseze un nou album. S-a făcut zob într-un accident de maşină. Cică primele rapoarte după autopsie ar fi spus că avea alcool şi cocaină în sânge, informaţii apoi infirmate. Peste două săptămâni avea să facă 41 de ani.
“Out of the dark” a fost unul dintre ultimele cântece compuse. Coincidenţă “Must I die, in order to live?” deja nu mai par cuvintele unui bărbat către iubita sa. Ci mai degrabă cuvintele unui psalm. Chiar şi sonoritatea cîntecului, ritmul lui, mă duc cu gîndul tot acolo. Deşi nu avea motive concrete să îşi anticipeze moartea (come-backul plănuit numai spre aşa ceva nu duce), cred că el ştia, cumva.

În povestea lui Falco, la fel ca în a lui Kerouac sau a lui Ian Curtis, nu există nimic senzaţional. Ci doar o curgere firească, subtilă, nedisecabilă cu explicaţii reci şi pur logice, a lucrurilor.